Dupa cum stiti, charlie chaplin a fost un actor şi regizor englez. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din
secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt
City Lights (Luminile oraşului),
Modern Times (Timpuri noi) şi
The Great Dictator (Dictatorul).
Chaplin s-a născut pe data de 16 aprilie 1889, în East Street,
Walworth, Londra. Părinţii lui erau animatori; tatăl său era vocalist şi actor, iar mama lui era cântăreaţă şi actriţă. Aceştia au divorţat înainte ca Charles să împlinească trei ani. Acesta a învăţat să cânte de la părinţii lui.
Recensământul din anul 1891 arată că mama sa, actriţa
Hannah Hill, trăia cu Charles şi fratele său vitreg, Sydney pe Barlow Street, Walworth. Ca şi copil, Charlie a locuit cu mama sa în numeroase locuri şi adrese, printre care şi 3 Pownall Terrace, Chester Street şi 39 Methley Street. Bunica sa din partea mamei era jumătate
ţigancă, lucru de care era extrem de mândră
[2], dar a fost descrisă şi ca „Scheletul din dulapul familiei noastre”
[3]. Tatăl lui Chaplin, Charles Chaplin Sr., era
alcoolic şi nu a prea avut contact cu fiul său, cu toate că acesta şi fratele său vitreg au locuit cu tatăl lor şi amanta lui la adresa 287 Kennington Road, unde în ziua de azi poate fi găsită o placă comemorativă. Cei doi fraţi vitregi au locuit acolo, în timp ce mama lor, care era bolnavă mental, a fost dusă la azilul
Cane Hill din
Culdson. Amanta tatălui lui Chaplin l-a trimis pe acesta la şcoala Kennington Road. Tatăl său a murit din cauza
alcoolului când Charlie avea 12 ani, în anul 1901. Conform recensământului din acel an, Charlie locuia pe 94 Ferndale Road,
Lambeth, împreună cu o organizaţie de artişti numită
The Eight Lancashire Lads, condusă de John William Jackson (fiul unuia dintre fondatori).
Condiţia
laringelui a încheiat cariera muzicală a mamei lui Chaplin. Prima criză a lui Hannah a fost în anul 1894, în timpul unui spectacol de la teatrul
The Canteen din
Aldershot. Teatrul era frecventat de protestanţi şi soldaţi. Hannah a fost rănită de obiectele pe care publicul le-a aruncat spre ea. În spatele scenei, ea a plâns şi s-a certat cu managerul ei. Între timp, Chaplin, care avea 5 ani, a urcat pe scenă şi a cântat celebrul cântec „Jack Jones”.
După ce mama lui Chaplin (care avea numele de scenă Lilly Harley) a fost acceptată din nou la azilul Cane Hill, fiul ei a fost la casa de săraci din Lambeth, în sudul Londrei şi a fost mutat după câteva săptămâni la şcoala pentru săraci Central London District, din
Hanwell. Tinerii fraţi Chaplin au avut o relaţie strânsă pentru a supravieţui. Aceştia au urmat cariera muzicii încă din tinereţe şi au dovedit un talent natural pe scenă. Primii ani de sărăcie disperată l-au influenţat pe Chaplin când a creat multe din personajele sale.
Mama lui Chaplin a murit în anul 1928 în Hollywood, la şapte ani după ce a fost adusă în America de către copiii ei. Charlie şi Sydney nu ştiau pe atunci că au un frate vitreg din partea mamei lor. Fratele său,
Wheeler Dryden, a fost crescut separat de către tatăl său, dar apoi s-a reunit cu restul familiei şi s-a dus să lucreze pentru Chaplin la studioul său din
Hollywood.
Primele filme ale lui dr Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui
Mark Sennett, unde şi-a dezvoltat personajul Vagabondul şi a învăţat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 „Kid Auto Races at Venice” (Puştiul face curse de maşini în Veneţia)
Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, „Mabel's strange Predicament” (Ciudata situaţie neplăcută a lui Mabel). Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să „preia un machiaj de comedie”,
[9] conform autobiografiei lui Chaplin.
[10]
„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun nişte pantaloni lăbărţaţi, pantofi mari, un baston şi un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aştepta să fiu mai bătrân şi am adăugat o mustaţă mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puţin, fără să îmi ascundă expresia. Nu ştiam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele şi machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”
Fatty Arbuckle a contribuit cu melonul socrului şi proprii săi pantaloni (de dimensiuni generoase).
Chester Conklin a contribuit cu un palton, iar
Ford Sterling cu pantofii de mărime 14, care erau aşa de mari, încât Charlie trebuia să îi poarte pe dos ca să nu îi cadă. Şi-a conceput mustaţa din păr artificial care aparţinea lui
Mack Swain. Singurul lucru care îi aprţinea lui Chaplin era bastonul său din
bambus.
[9] Personajul Vagabondul s-a bucurat de o popularitate deosebită în audienţele de cinema.
Kid Auto Races at Venice (1914): Al doilea film al lui Chaplin şi debutul costumului de vagabond
La început, Chaplin folosea formula lui Sennett de a face comedii, bazând-se pe gesticulări şi alte elemente fizice. Pantomima lui Chaplin era mai subtilă şi mai adecvată pentru farsele romantice sau domestice, decât pentru urmăririle specifice celor de la Keysotne. Glumele vizuale, erau totuşi în stilul Keystone; vagabondul atacându-şi duşmanii în mod agresiv cu şuturi şi cărămizi. Amatorilor de film le-a plăcut acest nou personaj vesel, chiar dacă criticii l-au catalogat uneori drept vulgar. Chaplin a fost apoi lăsat să îşi redacteze şi regizeze propriile filme. El a realizat 34 scurt-metraje în primul său an.
Principalul personaj al lui Chaplin a fost „Vagabondul” (cunoscut ca „Charlot” în
Franţa şi ţările francofone,
Italia,
Spania,
Portugalia,
Grecia,
România şi
Turcia, „Carlitos” în
Brazilia şi
Argentina, şi „Vagabond” în
Germania). „Vagabondul” este un personaj fără adăpost cu maniere rafinate, haine şi distincţia unui gentleman. Acesta poartă o haină strâmtă, pantaloni şi pantofi foarte mari şi un melon; poartă un baston de
bambus şi o mustaţă caracteristică. Acest personaj a apărut în primul trailer al unui film, pentru a fi expus la un teatru de film din SUA.
[11] În anul 1915, Chaplin a semnat un contract mult mai favorabil cu studiourile Essanay, unde şi-a îmbunătăţit în continuare talentele artistice, adăugând noi nivele şi adâncimi stilului Keystone. Majoritatea filmelor de la Essanay au fost mai ambiţioase, având o lungime dublă faţă de cele de la Keystone. Chaplin şi-a întemeiat propria companie, în care se regăseau
Edna Purviance şi comicii
Leo White şi Bud Jamison.
Odată cu grupurile numeroase de imigranţi veniţi în America, filmele mute au putut să treacă toate barierele dintre limbi şi vorbeau cu toate nivelele
Turnului Babel american, tocmai pentru că erau mute. Chaplin ieşea în evidenţă pentru că el însuşi era emigrant din Londra. Vagabondul lui Chaplin a adoptat problemele oamenilor şi a imigranţilor, lupta constantă de la fundul prăpastiei şi supravieţuia adversităţilor fără să ajungă în vârf şi astfel şi-a păstrat audienţa. Filmele lui Chaplin erau de asemenea foarte subversive. Micii funcţionari cu ifose erau făcuţi de imigranţi să râdă la cei de care se temeau.
[12]
În anul 1916, Corporaţi Filmelor Mute i-a oferit lui Chaplin 670 de mii de dolari americani pentru a produce o duzină de filme de câte două role de peliculă. I-a fost dat aproape tot controlul artistic şi a produs 12 filme într-o peroadă de 18 luni şi este considerat unul dintre cele mai influente filme de comedie din istoria cinematografiei. Practic, toate comediile mute sunt clasice: Easy Street, One AM, The Pawnshop, şi The Adventurer sunt probabil cele mai cunoscute. Edna Purviance a rămas interpreta rolului principal feminin, iar Chaplin i-a adăugat pe
Eric Campbell, Henry Bergman şi Albert Austin. Campbell a adus o infamie superbă, iar Bergman şi Austin au rămas cu Chaplin zeci de ani. Chaplin a considerat perioada filmelor mute drept cea mai fericită din cariera sa, deşi îşi făcea griji că filmele sale deveneau superficiale din cauza termenelor de finalizare pe care le impuneau contractele. Când Statele Unite au intrat în primul Război Mondial, Chaplin a devenit purtătorul de cuvânt al Liberty Bonds, împreună cu prietenii săi apropriaţi Douglas Fairbanks şi Mary Pickford.
[8]
Majoritatea filmelor lui Chaplin sunt din perioada mută, Keystone sau Essanay. După ce Chaplin şi-a asumat controlul asupra producţiilor sale în anul 1918 (şi i-a lăsat pe exponanţi şi audienţă să îi aştepte), întreprinzătorii au acoperit cererea de filme cu Charlie Chaplin aducând înapoi comediile sale mai vechi. Filmele au fost re-editate, li s-au pus titluri noi şi au fost emise din nou, mai întâi pentru teatre, iar apoi pentru comercializare. Chiar şi cei de la Essanay au fost vinovaţi pentru această practică readucând filme „noi” cu Charlie Chaplin din filme şi clipuri vechi. Cele 12 comedii mute au fost readuse ca filme cu sunet în anul 1933, când producătorul Amadee J. Van Beuren a adăugat noi efecte sonore. În ultimii ani, au avut loc încercări de a definitiva scur-metrajele lui Chaplin de dinaintea anului 1918; toate cele 12 filme mute au fost restaurate de către arhivistul
David Shepard şi
Blackhawk Films în anul 1975, iar în anul 2006 au fost lansate pe DVD chiar mai multe filme restaurate. (Ceva interesant! paaa:P)
